Iunie 2007, lucrări de amenajare a sensului giratoriu din zona Lido - o imagine din 2012 puteţi găsi aici. În plan îndepărtat - Biserica Romano-Catolică Sfântul Anton de Padova. În plan apropiat - fragment din flacăra olimpică stilizată prin plăci de alamă de către sculptorul Nicolae Adam (inaugurată în mai 2005), însoţită, în plan mai îndepărtat de Grupul Statuar dedicat gimnasticii româneşti, inaugurat în mai 2004, operă a artistului Ioan Medrus (ambele aflate în Piaţa Arras). |
Piaţa Arras sau La Place Arras reprezintă simbolul înfrăţirii municipiului Deva cu oraşul Arras din Franţasursa. În partea stângă se află Bulevardul Decebal iar în partea dreaptă, Bulevardul 22 Decembrie. |
Pe Bulevardul Decebal |
Oraşul de la poalele cetăţii este una dintre cele mai vechi aşezări din ţara noastră, fiind atestat documentar din 1269sursa. Situat în stânga râului Mureş, la poalele ultimelor ramificaţii ale munţiilor Poiana Ruscă, oraşul Deva este unul dintre cele şapte municipii ale judeţului Hunedoara (alături de Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petroşani şi Vulcansursa) şi totodată reşedinţa judeţului. |
Deşi prima atestare a Devei datează din 1269, numeroase vestigii, în mare parte conservate la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (în trecut Muzeul Judeţean Deva, continuator al Societăţii de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoarasursa), demonstrează că localitatea datează din neolitic, din epoca pietrei şlefuite (5500 - 2500 î.H.)sursa. |
Reşedinţă voievodală din anul 1307, Deva cunoaşte o importantă dezvoltare economică în timpul domniei lui Iancu de Hunedoara şi pe tot parcursul Evului Mediu. În timpul atacurilor turceşti din anii 1550, 1552 şi 1557, localitatea a fost devastată iar cetatea asediată. În 1686, aceasta a fost cucerită de către austrieci sursa. Locuitorii Devei şi ai satelor apropiate au participat la răscoala din 1784 condusă de Horia, Cloşca şi Crişan, luând parte la atacul asupra cetăţii în care se adăpostea nobilimea, la începutul lunii noiembrie acelaşi ansursa. |
În timpul revoluţiei de la 1848 - 1849, Deva a devenit teatrul unor lupte înverşunate, iar în august 1849, urmare exploziei depozitului de muniţie, zidurile cetăţii au fost distruse, cetatea rămânând în ruină până în zilele noastresursa. |
Cetatea Devei este situată la o altitudine de 371 metri de la nivelul mării şi 184 metri deasupra oraşuluisursa, pe un con vulcanic format din andezite neogene, denumit Dealul Cetăţii. Acesta are o suprafaţa de 30 hectare iar în 1988, datorită importanţei sale geologice, botanice şi peisagistice, a fost declarat rezervaţie naturalăsursa. |
În scopul îngrijirii şi întreţinerii cetăţii, în 1887, sunt demarate lucrările de construire a căilor de acces şi plimbare pe deal, de plantare a puieţilor de arbori şi de instalare a băncilor pe aleisursa. |
Între 1900 - 1905, au fost consolidate zidurile şi subteranele, a fost îndepărtat molozul şi pietrişul, a fost ridicată o casă a paznicului cetăţii în zona parcului, un mic chioşc pe stânci - care a rezistat până în 1940 şi a fost realizat tunelul de trecere pe sub stâncă. În 1942 - 1943, în tunel s-a deschis o galerie pentru adăpost antiaeriansursa. |
În anul 1960, au fost refăcute căile de acces, au fost instalate mai multe bănci şi plantaţi mai mulţi arbori, fiind realizată şi iluminarea zidurilor cetăţiisursa. |
În urcare |
La vârf |
Stadionul Cetate, vizibil în această poză şi următoarele, a fost amenajat pe un teren viran, în anul 1958sursa. |
La umărul drept, Colegiul Naţional Sportiv Cetate. |
Puteţi vizualiza panorama alcătuită din poza curentă şi următoarele două, aici. |
Instalaţia telecabinei |
Vedere spre strada
1 Decembrie 1918 |
Prin Legea nr. 2/16.02.1968 privind organizarea administrativă a Republicii Socialiste România, oraşul Deva a fost declarat municipiu reşedinţă de judeţsursa. |
Ultimele reparaţii ale zidurilor cetăţii, înainte de a fi părăsită, au fost realizate în anul 1829sursa. |
Puteţi vizualiza panorama alcătuită din poza curentă şi următoarele două, aici. |
Lucrările de construcţie şi amenajare a telecabinei electrice pe şine au început în luna septembrie 2003 şi au fost finalizate în luna iunie 2005, proiectul fiind întocmit de arhitectul Eugen Ilisiusursa. |
Telecabina este singurul ascensor înclinat din România, iar din punctul de vedere al lungimii traseului (278 metri) şi a diferenţei de nivel (158 metri) este primul de această natură din Europasursa. |
Curentul electric a fost introdus în Deva în anul 1905sursa. |
Telecabina are o capacitate de 16 locurisursa. |
În anul 1756 o mare parte a oraşului a fost distrusă de un incendiusursa. |
În anul 1988, Dealul Cetăţii Deva a fost declarat rezervaţie naturalăsursa. |
Fântâna arteziană din sensul giratoriu - zona Lido, august 2007.
O altă perspectivă, din aprilie 2012, puteţi regăsi aici. |